PMP cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European, după ce acesta ar fi negociat cu liberalii

PMP cere demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European, după ce acesta ar fi negociat cu liberalii
Publicat: 04/05/2018, 14:12
Actualizat: 26/03/2019, 08:26

„Suntem informați că tânărul europarlamentar Siegfried Mureșan și-a încheiat negocierile și a optat pentru Partidul Național Liberal, unde i s-a garantat un loc eligibil pe listele pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. Având în vedere principiile morale înalte afișate până acum în spațiul public și în relațiile din interiorul PMP de europarlamentarul Siegfried Mureșan, îi cerem ferm să demisioneze și din Parlamentul European, pentru ca partidul să își poată nominaliza următorul candidat de pe lista alegerilor din 2014. Facem această solicitare pentru ca PMP să își poată menține reprezentarea în Parlamentul European. Avem speranța că Siegfried Muresan nu se va compromite, continuând să ocupe un loc care a fost câștigat prin vot de lista de PMP, adjudecându-și eticheta de traseist”, anunță PMP într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a fost propus, în două rânduri, la consultările de la Cotroceni, pentru funcția de prim-ministru de către președintele PMP, Traian Băsescu, după ce PSD l-a demis pe Sorin Grindeanu prin moțiune de cenzură, iar succesorul său, Mihai Tudose, și-a dat demisia de la șefia Guvernului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Soția lui Geoană, diagnosticată cu CANCER LA SÂN! Mihaela a detaliat momentul CRUNT în care...
Rezultate la Bac 2024. Notele de la Bacalaureat au fost publicate pe Edu.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
6 abateri pt. care șoferii iau amenzi pe baza filmărilor video. Care sunt acestea?
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
Vin direct la tine acasă. Interdicție pentru toți românii. Este ilegal în România
Traian Băsescu, plin de bani. Ce avere are fostul președinte
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
Edu.ro Rezultate BAC 2024: La ce oră se afișează notele? Scrie codul tău și află...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Selly, mesaj cu subînțeles după scandalul de la SAGA FESTIVAL 2024: "Am un anunț foarte,...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Vă este greu să vă concentrați? S-ar putea să suferiți de sindromul de dezangajare cognitivă
×